În 1909 apare la Editura Librăriei Leon Alcalay, în colecția „Biblioteca pentru Toți” cartea „Ce naște din pisică” scrisă de către Dr. Urechia. Doctorul Alceu Urechia (1860-1941), fiul istoricului V.A. Urechia, a studiat medicina la Paris și a fost unul dintre prietenii cu care Caragiale, din exilul său auto-impus la Berlin, a susținut o corespondență bogată. Cartea este un studiu foarte elocvent și bine documentat despre ereditate, fiind în mod evident sub influența „Evoluției Speciilor” a marelui Charles Darwin apărută exact cu jumătate de secol în urmă, în 1859.
„Asistăm
actualmente la crearea unui nou instinct la câinii din București. De multe ori
am observat cum că, de abia intră hengherul cu telul și căruța sa pe o stradă,
și îndată câinii fug care mai de care pe la casele lor. Odată ajunși aci, ei
încep să latre, să urle sinistru. E posibil ca prin acest urlet particular
câinii să se înștiințeze unii pe alții de pericolul ce-i amenință, dar de unde știu ei că e pericol, de unde recunosc
ei în hengher un inamic de moarte ?
Experiență
anterioară ? dar noi știm că cel ce a gustat o dată telul hengherului rareori
se întoarce la casa sa, altfel decât transformat în mănuși. Prima experiență nu
servește câinelui la nimic, deoarece nu i se dă ocaziunea de a profita de ea, și
experiența unuia nu servește celorlalți, căci puțini asistă la ea, iar cei ce
au pățit-o nu au luat bunul obicei de a o scrie în memoriile lor pentru ca să
poată servi generațiunilor viitoare. Trebuie deci să căutăm altundeva
generațiunea spaimei și fugei câinilor la aparițiunea hengherului. Hengherul face
o continuă selecțiune între câini, el prinde pe aceia cărora nu le e frică de
el, cari nu fug, si lasă pe aceia cari o iau la sănătoasa si se adăpostesc la
casele lor. Această operațiune, această selecțiune se repetă deseori si de mulți
ani, ea a lucrat asupra numeroase generațiuni de câini, la fiecare generațiune
au scăpat mai ales câinii care au știut sa fugă de hengher și de careta sa, și
acest caracter, această calitate – frica și fuga de hengher – devenind o
condițiune atât de favorabilă conservatiunei speciei, nu e de mirare ca ea să treacă
din generație în generație, și să devină inconștientă, automatică, să devină un
instinct datorit mediului social: telul hengherului.”
Într-adevăr, acest
mecanism de selecție artificiala a câinilor observat in 1909 de doctorul
Urechia este cat se poate de actual si azi. Este mecanismul invers celui
folosit de Dmitri Belyaev in anii `60 în celebrul experiment ce a recreat
procesul domesticirii câinelui în fermele de vulpi din Siberia. Este foarte
interesant însă de remarcat că deși in cazul vulpilor lui Belyaev presiunea de selecție
a fost reprezentată de către teama și implicit agresivitatea redusă față de
oameni, în cazul câinilor de pe stradă, presiunea de selecție este duală. Pe de
o parte sunt eliminați de la reproducere cei blânzi, pe de altă parte cei ce rămân
în populație și apucă să se reproducă sunt în continuare câini și depind în
parte de hrana oferită de oameni și de măsura în care sunt prietenoși cu
aceștia. Răspunsul comportamental specific la stimulul „hingher” foarte
probabil însă ca nu este transmis genetic așa cum opina Dr. Urechia, ci mai degrabă
este vorba de un comportament învățat. Atunci când hingherii prind un câine pe
stradă alții asistă la acest eveniment și asociază urmărirea, prinderea și
semnele de distress ale acestuia cu anumite elemente (mașina, uniforma, lațul
hingherilor sau o combinație de mai multe astfel de elemente).
