1909 - Despre cainii fara stapan din Bucuresti si hingheri

          În 1909 apare la Editura Librăriei Leon Alcalay, în colecția „Biblioteca pentru Toți” cartea „Ce naște din pisică” scrisă de către Dr. Urechia. Doctorul Alceu Urechia (1860-1941), fiul istoricului V.A. Urechia,  a studiat medicina la Paris și a fost unul dintre prietenii cu care Caragiale, din exilul său auto-impus la Berlin,  a susținut o corespondență bogată. Cartea este un studiu foarte elocvent și bine documentat despre ereditate, fiind în mod evident sub influența „Evoluției Speciilor” a marelui Charles Darwin apărută exact cu jumătate de secol în urmă, în 1859.

        Mare iubitor de animale, autorul face următoarele observații destul de actuale și azi despre populația de câini de pe străzile Bucureștiului.

„Asistăm actualmente la crearea unui nou instinct la câinii din București. De multe ori am observat cum că, de abia intră hengherul cu telul și căruța sa pe o stradă, și îndată câinii fug care mai de care pe la casele lor. Odată ajunși aci, ei încep să latre, să urle sinistru. E posibil ca prin acest urlet particular câinii să se înștiințeze unii pe alții de pericolul ce-i amenință, dar de unde știu ei că e pericol, de unde recunosc ei în hengher un inamic de moarte ?

Experiență anterioară ? dar noi știm că cel ce a gustat o dată telul hengherului rareori se întoarce la casa sa, altfel decât transformat în mănuși. Prima experiență nu servește câinelui la nimic, deoarece nu i se dă ocaziunea de a profita de ea, și experiența unuia nu servește celorlalți, căci puțini asistă la ea, iar cei ce au pățit-o nu au luat bunul obicei de a o scrie în memoriile lor pentru ca să poată servi generațiunilor viitoare. Trebuie deci să căutăm altundeva generațiunea spaimei și fugei câinilor la aparițiunea hengherului. Hengherul face o continuă selecțiune între câini, el prinde pe aceia cărora nu le e frică de el, cari nu fug, si lasă pe aceia cari o iau la sănătoasa si se adăpostesc la casele lor. Această operațiune, această selecțiune se repetă deseori si de mulți ani, ea a lucrat asupra numeroase generațiuni de câini, la fiecare generațiune au scăpat mai ales câinii care au știut sa fugă de hengher și de careta sa, și acest caracter, această calitate – frica și fuga de hengher – devenind o condițiune atât de favorabilă conservatiunei speciei, nu e de mirare ca ea să treacă din generație în generație, și să devină inconștientă, automatică, să devină un instinct datorit mediului social: telul hengherului.”

         Într-adevăr, acest mecanism de selecție artificiala a câinilor observat in 1909 de doctorul Urechia este cat se poate de actual si azi. Este mecanismul invers celui folosit de Dmitri Belyaev in anii `60 în celebrul experiment ce a recreat procesul domesticirii câinelui în fermele de vulpi din Siberia. Este foarte interesant însă de remarcat că deși in cazul vulpilor lui Belyaev presiunea de selecție a fost reprezentată de către teama și implicit agresivitatea redusă față de oameni, în cazul câinilor de pe stradă, presiunea de selecție este duală. Pe de o parte sunt eliminați de la reproducere cei blânzi, pe de altă parte cei ce rămân în populație și apucă să se reproducă sunt în continuare câini și depind în parte de hrana oferită de oameni și de măsura în care sunt prietenoși cu aceștia. Răspunsul comportamental specific la stimulul „hingher” foarte probabil însă ca nu este transmis genetic așa cum opina Dr. Urechia, ci mai degrabă este vorba de un comportament învățat. Atunci când hingherii prind un câine pe stradă alții asistă la acest eveniment și asociază urmărirea, prinderea și semnele de distress ale acestuia cu anumite elemente (mașina, uniforma, lațul hingherilor sau o combinație de mai multe astfel de elemente).

Povestea unei restaurari (continuare) - Prima expozitie chinologica din Bucuresti

Povestea unei restaurari

Nu voi intra inca in detalii legate de semnificatia medaliei din imagine. Ma voi rezuma insa la a spune ca aceasta era starea in care a ajuns la mine. Desi avea o patina foarte frumoasa pe care doar timpul o poate da bronzului, era patata pe ambele parti intr-un mod care mi s-a parut inestetic. Fiind prima tentativa a mea de a curata un obiect de bronz, am inceput sa ma documentez pe internet.

Reteta pe care am gasit-o pe mai multe forumuri numismatice si de la noi si din afara era urmatoarea:
se prepara un amestec din faina cu sare, in care apoi se toarna otet si se amesteca pana cand se ajunge la consistenta unei paste. Apoi se acopera obiectul cu aceasta pasta timp de 5 minute. 

Am urmat intocmai instructiunile, si cand am scos medalia din pasta respectiva si am clatit-o cu apa am vut un soc:

Medalia era intr-adevar curata insa capatase o tenta roz care era foarte departe de asteptarile mele :) Acidul acetic atacase mult peste asteptarile mele bronzul. Bronzul este un aliaj compus in principal din cupru, in combinatie cu alte metale in proportii variabile (staniu, zinc, aluminiu, plumb, etc). Aveam sa aflu mai tarziu ca acea tenta rozalie era de fapt oxid de cupru. Greseala a constat in faptul ca nu am introdus treptat obiectul in pasta respectiva, ci l-am lasat din prima incercare 5 minute.

In disperare de cauza si lipsa de solutii am apelat la prietenul meu Costache Popescu-Ghergani, care este un artist plastic polivalent si foarte priceput (va invit sa-i vizitati pagina cu ocazia asta). I-am spus la telefon ce s-a intamplat si mi-a spus sa vin cu obiectul la el ca o rezolvam. Cand am ajuns, Costache ma astepta cu o bucata de pasla, o sticla de ulei sintetic de la Ikea si un baton mic de pasta abraziva foarte fina de oxid de cobalt.

Ce s-a intamplat mai departe in cateva minute sub ochii mei a fost un proces de transformare aproape alchimic al carui rezultat va las sa-l admirati mai jos:

Despre importanta medaliei si a semnificatiei inscrisurilor vom povesti in articolul urmator.  :)

Recomandarile Societatii pentru Protectiunea Animalelor (S.P.A.) pentru reducerea numarului de caini fara stapan - 1937

INCA O PACOSTE: TURBAREA

         Sub acest titlu d. Alex F. Mihail a publicat in "Adevarul" din 11 Februarie un articol a carui insemnatate nu trebuie sa scape nimanui. Si pentru ca se aminteste de S.P.A., e bine sa se stie ca in nenumarate randuri s-a atras atentiunea celor in drept asupra numarului peste masura de mare din tara noastra, numar care este cauza principala a cresterii turbarii la noi.

         Nici o comuna n-are curajul sa aplice, prin taxe, o masura severa pentru limitarea numarului de caini, pe care este in drept o gospodarie sa-l aiba. Daca s-ar aplica o taxa proportional cu numarul cainilor tinuti, atunci desigur ca nici o curte n-ar mai avea decat un singur caine, pe care l-ar putea ingriji cu omenie si supraveghea cu atentie.

       Fata de aceasta stiuatie S.P.A., ingrijorata de navala cainilor de prin sate, a intervenit la inspectoratul general al Jandarmeriei, care a dat ordine instructive jandarmilor sa puna in vedere satenilor sa nu-si mai ia dupa carute cainii, nici legati, nici nelegati, pentru ca ii ratacesc. Aceasta masura are ca scop sa stavileasca invazia cainilor vagabonzi.

         In ceea ce priveste vaccinarea preventiva de care vorbeste d. Mihail, si pe care S.P.A. cea dintai, o recomanda cu caldura, este o chestiune greu de infaptuit, pentru ca aceasta este in functiune de educatie. La noi se sustrag copiii de la vaccinare si se tainuiesc bolnavii de boli infectioase; cine o sa se ocupe de vaccinarea cainelui, mai ales cand costa lei 100 ?

         
        Admitand ca iubitorii de caini si-ar vaccina pe ai lor, si sunt multi cari si i-au vaccinat, cum ramane cu cainii de pe la sate si cu cei vagabonzi, cari sunt cei mai multi si formeaza tocmai primejdia cea mare ? Trebuiesc luate deci masuri practice si generale.

        Sa se limiteze prin taxe progresive numarul cainilor pentru fiecare curte; sa se interzica cu desavarsire satenilor sa-si mai ia cainii dupa caruta, fie chiar legati, pentru ca nu se intorc niciodata cu ei acasa, danduli-se deasemenea sfaturi sa inece imediat cateii nou-nascuti, pentru ca acestia formeaza liota celor vagabonzi; nimanui - fara exceptie - sa nu-i fie permis sa iasa pe strada cu cainele nelegat; sa se desfiinteze comertul ambulant de caini, care se desfasoara in toata tara, dar mai ales pe Calea Victoriei si pe Bd. Elisabeta, in dreptul cinematografelor, pentru ca acesti caini nu prezinta nici o garantie din punct de vedere sanitar.

         Iubitorii de caini sunt de acord ca aceste masuri sunt numai in interesul lor si ca Societatea pentru protectia animalelor nu intelege sa ocroteasca animalele in detrimentul sanatatii publice.

 REMER ANSELME - Vicepresedinte S.P.A.

Adevarul, Anul 51, No. 16.274, Duminica 14 Februarie 1937

Despre blog

Acest blog are menirea de a reconstitui istoria pierduta a relatiei romanilor cu animalele

de a informa, de a educa, si poate ca explorand istoricul autohton al relatiei noastre cu animalele vom putea in viitor sa gasim solutii mai bune pentru a convietui cu acestea.